Un regizor la al doilea film, o scenarista (fosta stripteuza) la primul scenariu, o actrita foarte buna, dar relativ necunoscuta, toate sunt ingredientele povestii de succes a lui "Juno", filmul venit de niciunde si ajuns in patru dintre categoriile premiilor Oscar. Iar la bugetul de aproximativ opt milioane de dolari incasarile au depasit 115 milioane, ceea ce a transformat filmul intr-unul dintre cele mai profitabile ale anului 2007.
"Un film despre o adolescenta care descopera ca e insarcinata." Acestea sunt primele cuvinte cu care incep sinopsisurile la "Juno" de pe mai toate site-urile specializate. Bineinteles ca interesul cititorilor scade exponential, iar de acest lucru numai Hollywoodul este de vina: cu retetele sale "infailibile", Hollywoodul a standardizat total "trista" situatie a sarcinii nedorite, cauzatoare de istericale, stresuri, drame lacrimogene si vaicareli in aproape toate filmele care se opresc asupra acestui subiect.
Iata de ce era necesar "Juno": folosind o reteta asemanatoare (vestea, reactii, chimia personajelor, interactiuni cu comunitatea s.a.m.d.), filmul lui Reitman "greseste" gramajele, dinamiteaza reactiile dintre ingrediente, amesteca invers si lasa sa se omogenizeze in salturi, pentru a obtine un gust nou, o reteta originala, genul acela de descoperire facuta parca din greseala, deci cu atat mai savuroasa.
Nu este nici drama, nici comedie cu adolescenti, iar in ciuda umorului sau extrem de ireverentios ("Phuket, Thailand!"), "Juno" ajunge sa fie unul dintre cele mai cu bun-simt filme ale anului. Juno (Ellen Page) isi da seama ca este insarcinata cu colegul ei de liceu Bleeker (tot mai celebrul Michael Cera din "Superbad"/"Superrai") si, la cei 16 ani ai ei, trebuie sa decida soarta copilului. Excluzand din start varianta avortului, Juno considera ca cea mai buna solutie ar fi gasirea unor parinti adoptivi, pe ca
