In BucureStii anilor tulburi 1945-1946, intr-o camera cu obloanele trase si luminata slab, la o masa uriasa, o matahala privea cu nervozitate catre masa umana randuita in sir indian in jurul sau.
Stateau cu totii, cu privirea naruita in podeaua abia vizibila, galonati in frac, cu manusi de matase si gulere scrobite, parfumati si aparent distinsi, dar cu o imagine falsa, precum chipul unei iluzii, al unei aparente construite doar prin accesorii, simboluri lipsite de putere, de semnificatie, de continut. Totul se prabusea in fata singurului personaj care sedea somptuos pe un scaun, la capatul mesei, personaj care batea ritmic cu degetul in cutia cu tabac cubanez. "Eu am sa raman intotdeauna cel mai tare" isi incepu matahala misterioasa discursul aruncat spre papusile imbracate in stofa englezeasca. "Eu ies deasupra" - continua cel care parea a fi seful celor stransi acolo - "Eu sunt un bandit. Bandit, marele bandit, gangsterul numarul unu al Romaniei Mari, primejdia nationala!"
Marele bandit isi arcui apoi bustul peste masa spunand: "Nu asa ati binevoit sa va exprimati in consiliul vostru de ministri, cand ati decis sa ma taraiti pe la Parchet si alte alea?... cum va inchipuiati voi ca s-au gasit alti binevoitori de teapa voastra sa ma informeze inainte de a se implini douazeci si patru de ore?"
"Marele badit" al Romaniei ii avea pe toti la mana. Ii punea sa se certe in parlament, impartindu-i chipurile in tabere concurente, numite popular putere si opozitie. Se porcaiau, se luau la trante, injuraturi, isi declarau vesnica confruntare sub ochii prostimii, iar apoi, adanc in noapte, se adunau cu totii la masa marelui bandit. Marele bandit, uneori, mai crea o mica mascarada, numita adesea diversiune, tot pentru ochii prostimii. Atunci, cate un mic gangster de mahala, un tap ispasitor al marilor lovituri din umbra, era tarat pe la Parchet, prin sali