SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De fiecare dată era la fel. Când i se făcea dor de maică-sa, Mimi Speriosu se certa groaznic cu Gigi şi fugea la tren. Iar Gigi punea imediat de o tocăniţă mare, ca să-i ajungă o săptămână.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De fiecare dată era la fel. Când i se făcea dor de maică-sa, Mimi Speriosu se certa groaznic cu Gigi şi fugea la tren. Iar Gigi punea imediat de o tocăniţă mare, ca să-i ajungă o săptămână.
Plecările lui Mimi la mă-sa ţineau de normalitatea menajului lor, tot aşa cum tocăniţa lui Gigi Speriosu marca într-un mod, care se putea numi semioficial, un sezon culinar monoton, dar legitim. Dacă Gigi Speriosu ar fi început să-şi gătească ciorbe, supe, fripturi la grătar, sufleuri de cartofi şi alte bunătăţi, asta ar fi însemnat mai multe lucruri. Unu. Că se bucura de despărţire şi o cinstea îmbuibându-se cu mâncăruri pe care Mimi le gătea numai la ocazii. Doi. Că îşi satisfăcea nişte nevoi personale îndelung cenzurate. Sau trei. Că se pregătea pentru un alt fel de trai în doi.
În familia Speriosu însă, atât abandonurile Marianei, cât şi lunga serie de tocăniţe a soţului, Gheorghe Speriosu, de profesie excavatorist pe şantierele de construcţii ale unor arabi, aduceau cu clauzele unui contract de bună convieţuire. Şi nici nu puteau să fie altceva, de vreme ce şi pauzele matrimoniale, şi nesfârşitele serii de tocăniţe-bază aveau regularitatea unor anotimpuri. Uneori, Mimi lipsea şi trei luni, şi atunci situaţia putea fi comparată cu o iarnă care nu se mai sfârşeşte. Alteori apărea radioasă şi iubitoare după două săptămâni, iar Gigi arunca ultima tocăniţă din frigider la maidanezi. Erau ca şi cum şi-ar fi lepădat paltonul şi căciula şi ar fi trecut, de la o zi la alta, la balonzaid.
Tehnologia unei tocăniţe-bază e simplă: pui la tigaie câteva cepe tăi
