Pe mentorul ideologic al Gazetei literare îmi pusesem în gând, în anul 1959, - când mă tratase urât, ca pe un sclav, - să-l fac erou într-o noapte, dacă regimul s-ar schimba cumva, oricât timp ar trece.
Iar clipa sosi: Căderea în lume.
Dar şi aici a fost o chestie... La Editura "Eminescu" cartea nu apărea. Valeriu Râpeanu, directorul, mă luase de-o parte şi-mi spusese că doi confraţi se opun la partid: Eugen Barbu şi Paul Georgescu.
Primul că romanul ar fi pro-comunist; al doilea că era pro-legionar.
Amândoi duşmani de moarte, - înţeleşi, fără să se înţeleagă, de fapt. N-am intervenit. Am aşteptat. Romanul apare la "Cartea Românească", iar mai târziu aflu că Paul Niculescu-Mizil, mai-mare la partid, spusese despre roman: în definitiv, nu este decât o ficţiune, - daţi-i drumul!...
Am tot scris despre asta; am dat şi interviuri, după revoluţie. Se ştie. Plus Memoriile, apărute...
Azi, în 2008, în ianuarie, ziua 9, într-unul din caietele mele de însemnări, dau de pagina următoare din 1960, pe care o ţin la dispoziţia oricui, spre a fi fotografiată, eventual.
"Subtilă revenire într-o cuşcă spartă." - pag. 346 Diesel 060203.
A doua: "Iar miriştea întinsă până la copilăria mea" - a lui P.G., - nu a lui C. Ţ.
Ciudată afinitate; ca şi obsesia galbenului din lanul bărăgănean, pârjolit de soare.
A treia: "Armele dimineaţa sunt frumoase şi marea" (Tot Paul Georgescu, exclama pe hârtie).
în continuare, ce scrisesem eu atunci, - să fi fost o dedicaţie copiată, nu ar fi exclus.
Cert este că stă scris: Prozatorului de mare revelaţie, Paul Georgescu, această Anabasis, Expediţie în interior, perpetuă Duminică a muţilor, pe care domnia sa, cred, îl va înţelege cel mai bine, - bizară afinitate,... "subtilă revenire într-o cuşcă spartă".
@N
