Aici în provincie ne zbatem între impulsul interior de a scrie, aprecierile elogioase ale grupurilor literare pe care le frecventăm şi spaima de veleitarism. Cred că lipsa aprecierilor corecte din partea unor persoane competente, mă refer la persoana unui critic adevărat, devotat şi onest, este una din cauzele proliferării literaturii proaste care a inundat piaţa actuală a cărţii. Aş vrea să credeţi în onestitatea afirmaţiei mele că România literară a constituit pentru mine o adevărată şcoală". Vă mulţumim colegial pentru urări şi aprecieri. Apreciem la rându-ne sinceritatea opiniilor, fiind în aproape toate privinţele de acord cu dvs. Cum sigur înţelegeţi că e de domeniul nebuniei să crezi că poţi interveni în isteria fenomenului, rămâne nădejdea, undeva la urmă, că timpul îi va elimina pe aceia care nu merită să rămână. Dar ei se nasc, din păcate, în fiecare zi, şi se instalează cu tupeu, pe riscul lor şi otrăvind locul pe care se aşează, derutând în chip periculos pe cei de bună credinţă, pe cei slabi de înger. Despre aşa zisele dvs. proze, mie mi se par nişte poeme meritorii la care din timp în timp veţi simţi că trebuie să mai lucraţi. Iată, de exemplu, acest Copac: "Cenuşie, zgrunţuroasă şi aspră e coaja copacului meu. Şi sub coajă, miezul moale, de catifea. Oricine, dintr-însul face ce vrea. Prin foc, şi coaja şi miezul cenuşă se fac. Dar inima copacului e tare. în foc se preface în jar. Şi jaru-n cărbune mocneşte, şi vântu-n flacără-l face/ iar şi iar". (A. M. Slăvoiu, Piteşti) * "La sfârşitul anului trecut, într-un moment de netemeinică îndrăzneală, lăsând la o parte obsedanta teamă de ridicol ce mă marcase atâta amar de vreme, am decis să adun într-o carte, mare parte din ceea ce scrisesem în ultima perioadă (ceva mai puţin de un an). Şi chiar dacă unii amici sau cunoscuţi, ageamii sau cititori instruiţi, şi-au dat cu părerea cum că între firavele coperţi a