LA prima vedere, romanul lui Gabriel Chifu, Relatare despre moartea mea este o combinaţie între şaradele epico-narative ale lui Dumitru Ţepeneag (din ciclul romanesc început cu Hotel Europa sau din mai recentul roman La Belle Roumaine) şi On the Road, romanul cult al lui Jack Kerouac. Pe un fundal cât se poate de extins în spaţiu şi timp (din România "epocii de aur" până în Canada zilelor noastre şi în principalele capitale ale Europei unite), romancierul reuşeşte performanţa ca, în numai 233 de pagini, să îngrămădească elemente din care s-ar fi putut scrie cinci-şase romane de mai multe tipuri: un roman poliţist (al căutării misteriosului corespondent al doamnei Anne Wellington/ Ana-Cristina Stănescu), un roman existenţial (al derutei, căutării libertăţii, descoperirii propriului sine, având-o ca protagonistă pe aceeaşi fascinantă Ana-Cristina, dar, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi pe toate celelalte personaje), un roman al ratării şi al iluziilor sfărâmate (paginile de jurnal de la începutul cărţii) un roman de călătorie, un roman metafizic şi parabolic (miraculoasa sarcină din final a protagonistei) şi un roman al ingineriei textuale de tipul "noul roman francez" (dată fiind mobilitatea stilurilor, vocilor şi tehnicilor narative de-a lungul cărţii). Să recunoaştem, cam mult pentru o singură carte, de dimensiuni cât se poate de rezonabile. Impresia finală este că autorul a alergat după prea mulţi iepuri pentru a se alege cu vreunul la capătul cursei. Totul seamănă mai degrabă cu un catalog de eşantioane decât cu un roman închegat. Chiar dacă eşantioanele sunt adesea de cea mai bună calitate, iar lectura, realmente captivantă.

Şi totuşi, luând o oarecare distanţă (eliminând ceea ce este de eliminat), Relatare despre moartea mea rămâne în amintire ca un roman autentic, în centrul căruia se află unul dintre cele mai bine conturate personaje feminin