Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VĂ MAI AMINTIŢI DE TEOFIL V�LCU ?

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 8 februarie 2008 ·

S-a născut la Hăneşti la 3o decembrie 1931. Dacă ar fi trăit, la data scrierii acestor r�nduri ar fi �mplinit 63 de ani şi ar fi mai jucat multe roluri, pentru că tot el spunea: "Un actor se �mplineşte abia la 6o � 70 de ani". C�ndva, Val Condurache alcătuise un alfabet cu rolurile jucate de Teofil V�lcu. O singură literă lipsea, litera Z. A jucat Ştefan cel Mare , Caţavencu, Galileo, Manoil B. Manoil şi multe altele. Dar să-i dăm cuv�ntul celui care a fost un mare actor: " Din teatrul rom�nesc, cu excepţia lui Vlaicu Vodă, am jucat aproape toate rolurile"; "Eu am �ncercat să-i dau coroana jos lui Ştefan, să-l privesc fără extaz, am vrut să apară �ntr-o postură c�t se poate de umană"; "Actorii sunt terminaţia nervoasă a naţiei, sunt punctul cel mai sensibil al unui popor"; "Actorul răm�ne un copil bătr�n, �nsă dacă are cel de-al optulea simţ, care e simţul publicului, răm�ne t�năr sufleteşte"; "După părerea mea, cea mai frumoasă statuie a unui sculptor e cea cu m�inile pe l�ngă corp, nu ridicate"; " C�nd l-am făcut prima dată pe Ştefan, �n film, n-am fost mulţumit, fiindcă s-au făcut tot felul de concesii, care nu mi-au plăcut, �nsă m-am revanşat �n piesă". Nici c�t a fost �n viaţă şi nici după ce a trecut �n lumea umbrelor, botoşănenii nu au făcut prea multe pentru acest fiu al lor pe care Suchianu l-a pus alături de O�Toole. Sper să fiţi de acord cu mine c�nd veţi constata că "Dicţionarul botoşănenilor", conceput de domnul Bejenaru, �i refuză prezenţa �ntre paginile lui. Dar vorba actorului: "Viaţa are prea multe �nt�mplări ca să faci faţă numai cu ajutorul talentului".

Autori: Prof. Georgică MANOLE

S-a născut la Hăneşti la 3o decembrie 1931. Dacă ar fi trăit, la data scrierii acestor r�nduri ar fi �mplinit 63 de ani şi ar fi mai jucat multe roluri, pentru că tot el spunea: "Un actor se �mplineşte abia la 6o � 70 de ani". C�ndva, Val Condurache

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 19 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 8 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°