Câştigul de productivitate din ultimii ani nu trebuie să se "risipească" în venituri, altfel riscăm o depreciere de durată a leului. Previziunile oficiale referitoare la evoluţia Câştigul de productivitate din ultimii ani nu trebuie să se "risipească" în venituri, altfel riscăm o depreciere de durată a leului.
Previziunile oficiale referitoare la evoluţia preţurilor în viitorul apropiat s-au înrăutăţit atât de mult, încât până şi Banca Naţională şi-a revizuit proiecţia de inflaţie pe 2008, de la 4,3% la 5,9%. Mai mult, BNR se aşteaptă ca media tuturor scumpirilor - inflaţia - să depăşească, în prima jumătate a acestui an, pragul de 8%. Principala ameninţare pentru inflaţie ar fi, în opinia guvernatorului Mugur Isărescu, creşterea salariilor peste nivelul productivităţii muncii.
"Anticipaţiile inflaţioniste s-au înrăutăţit. Vrem să reancorăm aceste anticipaţii, să readucem încrederea, dar nu trebuie creată nici iluzia că inflaţia poate fi adusă uşor pe o traiectorie descendentă. Nu avem o baghetă magică", a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în discursul de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Productivitatea, direct proporţională cu aprecierea leului
Între factorii care ar putea împiedica reintrarea pe o traiectorie descendentă a inflaţiei, "primul este reprezentat de majorările salariale peste dinamica productivităţii muncii", a precizat Isărescu. Al doilea risc ţine de "execuţia bugetară mai laxă, specifică unei perioade electorale".
Alte riscuri sunt date de "nerealizarea previziunilor referitoare la dinamica veniturilor bugetare şi efectuarea unor cheltuieli bugetare neprogramate sau redirecţionarea unor sume destinate investiţiilor către cheltuieli curente", a explicat Isărescu.
El a reamintit şi "posibilitatea unor noi scumpiri ale petrolului". Mugur Isărescu avertiz