Pe 2 septembrie eram în plină "operaţiune biblioteca", cărţile date jos din rafturi îmi inundaseră camera, iar o mulţime de treburi nerezolvate aşteptau să le dau atenţie, sâcâindu-mă întruna. Tocmai atunci am primit prin e-mail o invitaţie să fac, cât se poate de repede, mai precis în câteva zile, pentru un cotidian, un top al celor mai frumoase romane de dragoste din istoria literaturii române şi, eventual, al povestirilor sau nuvelelor de gen. Nu şi poezie, din păcate, mi s-a spus. Persoana care semna îmi era cunoscută din scris, făcea parte, fără îndoială, din categoria jurnaliştilor cu bun-simţ, iar mesajele ei aveau tonul potrivit. Ziarul era unul bunicel, îl răsfoiam din când în când, aşa că am răspuns, cerând un răgaz de o săptămână. Mi s-a acordat. După nu prea mult timp, interlocutoarea mea nevăzută mi-a amintit, discret, să-i dau lista şi, neapărat, justificările. Plecasem deja din Bucureşti, într-o minusculă vacanţă, dar, ca să mă ţin de cuvânt, m-am dus la un internet-café şi mi-am scris textul cu albastru, rugând-o pe jurnalistă să păstreze pentru pagina publicată absolut tot ce scrisesem color. Era 10 septembrie. Iată cum arăta răspunsul meu:
Ciudat, literatura română nu conţine foarte multe romane de dragoste de mare forţă. Nici azi nu avem scriitori care să reuşească asta. Mult mai bine stau la "poveşti de dragoste" poeţii. Şi, chiar mai ciudat, pentru mine, cele mai frumoase romane de dragoste sunt publicate, toate, în anul 1933. Aşadar:
1. Creanga de aur de Mihail Sadoveanu. O dragoste interzisă, între doi "aleşi", conturată mai mult din sugestii şi pe puţine pagini, dar care luminează întreg romanul. O dragoste-basm, o dragoste platonică, o dragoste distrugătoare totuşi, pentru ambii parteneri.
2. Rusoaica de Gib I. Mihăescu. Romanul conţine toate treptele dragostei, de la scenele erotice cele mai carnale până la d
