Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O profesionistă printre profesionişti

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 februarie 2008 ·

Craioveanca Elena Bogdan, finalistă la dublu în turneul juniorilor de la Australian Open, s-a aflat pentru câteva zile acasă. Tenismena legitimată la Olimpia Bucureşti a povestit prima sa experienţă la un turneu de Grand Slam.

- Elena, te gândeai că la prima ta participare la un Grand Slam vei juca finala?

- Australian Open 2008 a fost primul Grand Slam la care am participat. Am mers acolo pentru a acumula experienţă, să joc cât mai bine. A fost grozav, m-am simţit ca o profesionistă printre profesionişti. A fost o atmosferă super şi s-a văzut şi în rezultatele mele: am jucat finala la dublu şi am ajuns în optimile de finală la simplu.

- Povesteşte-ne mai multe despre confruntările de la Australian Open.

- La simplu, în primul tur, am trecut în trei seturi de Zi-Jun Yang (locul 42 mondial), din Hong-Kong, după care am jucat cu australianca Marija Mirkovici şi am câştigat tot în trei seturi. În optimile de finală am pierdut în două seturi, în faţa chinezoaicei Yi Miao Zhou (locul 15 mondial). La dublu am făcut pereche, în premieră, cu japoneza Misaki Doi. Am jucat foarte bine fiecare meci în parte. Am întalnit favorite încă din al doilea tur. În semifinală a fost o mare luptă. Am salvat o minge de meci, după care am câştigat în setul decisiv. Aşa am ajuns în finală. Minunat, finala de Grand Slam la prima participare!

Vreau să particip la toate turneele de Grand Slam

- De opt ani, de când practici tenisul, ai cucerit aproape câte un trofeu pe an.

- Aşa este. Începutul a fost acum opt ani, cu domnul Marian Dragu. Mai târziu, acest sport a început să facă parte din viaţa mea. În fiecare an am realizat performanţe: campioană naţională la zece ani, vicecampioană naţională la 12 ani, campioană naţională la 14 ani, campioană balcanică la 14 ani, campioană la 18 ani (cu echipa CS Olimpia Bucureşti). Rezultatul de la Australi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 56 minute
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°