Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păcurar: „Avem 50% şanse să scăpăm de retrogradare”

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 8 februarie 2008 ·

Alex Păcurar este unul dintre cei mai buni mijlocaşi din Liga I. Asta o spun chiar specialiştii care l-au evidenţiat în meciurile pe care jucătorul le-a jucat în fotbalul românesc. Tehnic şi agil, Păcurar a fost un element important în angrenajul pandurilor, însă accidentările din ultima jumătate de an l-au ţinut mai mult pe marginea terenului decît pe gazon. După trei rupturi musculare survenite în decurs de patru luni, Păcurar speră să fie sănătos în retur şi să pună umărul ca echipa să scape de retrogradare.

- Alex, cum cataloghezi cantonamentul din Portugalia?

- Cantonamentul a fost bun. Pot spune că a fost un stagiu reuşit, am avut condiţii bune, mîncare bună dar şi două terenuri foarte bune. Eu, în prima partea m-am pregătit bine, iar după aceea m-am ales cu o contractură musculară. Am stat cîteva zile, apoi treptat am intrat la antrenamente, iar acum îmi este bine. Mai am de tras pentru că simt că nu sunt pus la punct cu pregătirea fizică. Am ajuns la 60-70% din potenţialul meu, dar sper ca în cele două săptămîni pînă la meciul cu Poli să recuperez şi să fiu apt sută la sută.

- De unde se trag aceste probleme medicale?

- Totul a început în vara trecută. Atunci am avut ghinionul să mă accidentez înaintea plecării în Austria. Am pierdut acel cantonament şi de acolo mi se trage. Am jucat cu contractură musculară şi am dat în ruptură. Nu am avut răbdare şi am intrat la joc mai repede şi am recidivat. Apoi am mers la Belgrad la un tratament la acea clinică şi m-am rupt iarăşi. Toate cele trei rupturi au fost în aceeaşi zonă, dar nu în acelaşi loc. Unde se cicatriza nu am avut probleme, muşchiul ceda în alte părţi.

- Mai ai acum probleme medicale?

- Acum nu mă mai doare piciorul. Fac antrenamentele normal, mai intru şi la jocurile şcoală unde mă mai fură fază şi fac sprinturi sau trag la poartă, şi nu mai simt dureri. Totuşi îm

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 8 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 6 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 5 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 13 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 6 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 9 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 13 ore
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 8 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°