Departe de ro­manţul din Le­gendele toamnei unde-l putem ve­dea evoluînd pe Brad Pitt în rolul lui Tristan Ludlow ascultînd chema­rea sălbăticiei, Jesse James, eroul legendar, im­pe­nitentul şi deza­măgitul confe­derat, jefuitor de bănci şi trenuri, cu o carte de vizită impresionantă pentru anii '80 ai secolului XIX în America este personajul de hîrtie, cerneală şi celuloid al imaginaţiei multora de la regizorii Henry King, Fritz Lang, Nicholas Ray la romancieri cum este şi Ron Hansen al cărui roman l-a ecranizat Andrew Dominik. Ca şi Billy Harrigan, viitorul Billy the Kid, sau călăreţii unor limuzine cu aspect funerar, modernii Al Capone sau John Dillinger sau Bugs Moran, Jesse James face parte din mitologia unui continent, un personaj pentru care pistolul şi anecdota găsesc un limbaj comun. Operînd mai ales în Kansas Missouri, Jesse are faima haiducilor de pe la noi, purtînd cu sine suflul unei libertăţi care se află în fiecare din firele de iarbă ale lui Whalt Whitman, o respiraţie a vîntului pe uriaşele întinderi tropotite cîndva de bizoni. "Camerele păreau mai fierbinţi cînd era el prezent. Ploile cădeau mai drept. Ceasurile încetineau." Iată mostră de poezie care însoţeşte personajul în agonia sa. Jesse beneficiază de portretul unei sensibilităţi nevrotice, cu efecte de timp prinse în riduri ca în fotografiile necrozate ale lui Nadar, aşa cum cadrele împlinesc deseori o năzuinţă de tablou. Aceste imagini nu sunt simple decoruri în care personajul intră şi iese ca pe o scenă de teatru, drumurile întortocheate trec prin preierie, pe întinderi cu iarbă înaltă, acoperite cu un strat subţire de zăpadă sau pe pămîntul uscat, parcă suflat cu pulberi de rocă, iar deasupra lui cerul în apusuri tragice cu un dramatism care nu mai are nevoie de gesturi grandioase. Dacă există o substanţă lirică a poveştii ea provine în mare parte din conlucrare excelentă a imaginii asigur