Cei aproximativ 50 de judecatori care-si desfasoara activitatea in cadrul instantelor brailene - Tribunalul Braila, precum si Judecatoriile Braila, Faurei si Insuratei - s-au confruntat, anul trecut, cu un volum urias de munca, avind de solutionat nu mai putin de 23.283 de cauze civile, penale si comerciale. Potrivit purtatorului de cuvint al Tribunalului Braila, numai la Judecatoria Braila, cei 21 de magistrati au avut de furca cu peste 14.000 de dosare, institutia avind la ora actuala nu mai putin de cinci posturi de judecator vacante. Desi, fata de 2006, instantele au avut de solutionat cu 5.285 dosare mai putin - intrucit nu mai exista procedura plingerilor prealabile - totusi, incarcatura pe judecator a fost una istovitoare (numai la tribunal un judecator s-a ocupat de 928 de dosare, solutionind aproape 400). Este si motivul pentru care, in 2007, au existat mai multe dosare casate de instantele superioare. Un alt neajuns este legat de instabilitatea legislativa si de practica judiciara neunitara existenta la ora actuala.
Potrivit purtatorului de cuvint al Tribunalului Braila, judecator Lenuta Mocanu, din totalul cauzelor inregistrate, peste 15.500 au fost dosare civile, 5.325 penale, peste 4.400 comerciale, aproape 3.000 cauze de minori si familie si restul cauze de contencios administrativ. Cei doi judecatori de la Faurei s-au confruntat cu 1.455 dosare, iar judecatorii de la Insuratei, trei la numar, cu 1.278 cauze. Resursele financiare puse la dispozitia instantelor brailene prin bugetul pe anul 2007, au fost de 134, 9 milioane lei, din care: 1,7 milioane lei cheltuieli de personal, 1, 2 milioane lei cheltuieli materiale, 134.000 lei asistenta sociala (sapte indemnizatii judecatori pensionari si trei salarii brute incadrare grefieri pensionari), 93.500 lei dotari si reparatii capitale, 8.000 lei asistenta sociala. "S-au facut deja demersuri pentru