Mai ţineţi minte abţibildurile? Mici obiecte cu rol decorativ care erau lipite pe mobilă, faianţa din baie şi pe frigider? Moda lor a trecut, dar nu şi dorinţa oamenilor de a-şi decora singuri diferite lucruri prin casă. Stickerul sau vinilul inventat de francezi
Mai ţineţi minte abţibildurile? Mici obiecte cu rol decorativ care erau lipite pe mobilă, faianţa din baie şi pe frigider? Moda lor a trecut, dar nu şi dorinţa oamenilor de a-şi decora singuri diferite lucruri prin casă. Acum există alte variante la desuetele abţibilduri, dar care se bazează pe acelaşi principiu: lipirea de o suprafaţă plană a unui model decorativ. Şi totuşi metodele noi sunt atât de inovative şi spectaculoase încât au făcut adevărate furori, o manie (stickmania) printre pasionaţii de design interior.
De provenienţă franceză
Firma franceză Domestic a avut curajul să investească într-o idee nonconformistă: autocolantele decorative. Realizate dintr-un material plastic flexibil, denumit vinil, aceste obiecte promovate sub numele de “sticker” au o parte adezivă, care permite lipirea lor cu uşurinţă pe diferite suprafeţe, inclusiv pereţii vopsiţi cu produse lavabile. Suprafaţa lor mată şi tehnologia care permite realizarea celor mai neaşteptate forme ornamentale le-au garantat succesul în rândul cumpărătorilor.
Cu un singur “sticker” se poate schimba repede şi spectaculos imaginea unui colţ de cameră. Cu mai multe, se pot crea adevărate desene, care transformă spaţiul interior cu pereţi monotoni într-unul cu suprafeţe originale. Totul cu efort minim, deoarece nu sunt necesare sfaturile nici unui specialist sau cunoştinţe deosebite, ci numai îndemânare şi răbdare. Iar procesul de decorare se face într-un timp foarte scurt.
Partea adezivă a autocolantului, protejată cu o folie specială, aderă la orice suprafeţe plane de la pereţi, mobilă, faian