- cazul CNSAS -

M-a dezgustat, desigur, cinismul cu care un membru al fostei Securităţi invocă, spre a respinge constatările CNSAS, drepturile omului. M-a indignat, desigur, virulenţa cu care comunismul - prin privilegiaţii lui - se cramponează de societatea românească şi nu se lasă clarificat în memoria ei. Căci verdictul cu care Curtea Constituţională atacă în 2008 o lege din 1999 a fost des alăturat sosirii dosarelor din Justiţie la CNSAS şi eventualei votări a Legii lustraţiei. Dar m-a uimit mai ales prezentarea subiectului în presă, în prima fază, de exploatare maximă, asurzitoare, a ştirii: CNSAS e suspendat sau chiar "desfiinţat"; "verdictele" date de CNSAS sînt anulate; persoanele vizate de ele se pot întoarce în politică şi în viaţa publică (deşi nu multe avuseseră cuviinţa să plece). "Securişti, puteţi dormi liniştiţi!" - titra România liberă deasupra zîmbetului prosper conservator al dlui Voiculescu. "CNSAS învins de Felix!" - afişa ore în şir pe ecran Realitatea TV. Moderatori, comentatori şi invitaţi vorbeau despre surparea CNSAS, despre ştergerea unui efort de ani de zile în cercetarea poliţiei politice din România. Toate acestea fiind înfăţişate drept "irevocabile", căci aşa sînt sentinţele Curţii.

Va să zică, mi-am spus, o instituţie - CNSAS sau alta - se poate trezi după ani de zile de funcţionare că nu stă bine constituţional, că deciziile, programele, realizările ei sînt lovite de nulitate, că peste noapte ajunge - retroactiv - în afara legii. Nu se poate, mi-am spus. Chiar şi pentru normala noastră harababură e prea, prea!... Aşa că am citit, cum poate citi oricine, ce scrie în Constituţie. Articolul 147: după promulgarea unei legi, Curtea are dreptul să se pronunţe doar asupra excepţiilor ei de neconstituţionalitate. Iar în acest caz, respectivele puncte din lege "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deci