Echipa naţională de rugby a României înfruntă astăzi Georgia, în deplasare, într-o partidă decisivă pentru parcursul "stejarilor" în Cupa Europeană a Naţiunilor. Directorul de rugby al Echipa naţională de rugby a României înfruntă astăzi Georgia, în deplasare, într-o partidă decisivă pentru parcursul "stejarilor" în Cupa Europeană a Naţiunilor. Directorul de rugby al Federaţiei Române, neozeelandezul Ellis Mitchen, va debuta într-un meci oficial, în partida de la Tbilisi.
"Stejarii" ocupă în acest moment locul al patrulea, iar o eventuală înfrângere la Tbilisi ar elimina definitiv România din calculele pentru câştigarea trofeului. Palmaresul direct dintre cele două reprezentative este net în favoarea "tricolorilor", contabilizând zece partide, şapte victorii, trei înfrângeri, 230 de puncte marcate şi 179 primite.
De partea cealaltă, georgienii vin după o Cupă Mondială de excepţie, după o victorie la Bucureşti, scor 20-17, şi au o singură înfrângere în actuala ediţie a Cupei Europene a Naţiunilor. Partida de la Tbilisi va fi condusă de o brigadă din Ţara Galilor, la centru fiind Neil Ballard. Chiar dacă România este campioană en-titre, în acest sezon, "stejarii" au avut o evoluţie ezitantă, ocupând doar poziţia a patra, cu 11 puncte după Georgia (13 p), Rusia (13 p) şi Spania (12p). (Cristian Predan)