Eo minune tehnologică: aparatul ăsta e făcut din două bucăţi de lemn, ţinute împreună, strâns, de un arc. Sunt două versiuni: în cea de business arcul e nichelat şi făcut din oţel suedez de înaltă calitate. Versiunea populară e prevăzută cu un arc de fier şi poate rugini pe ploaie, drept pentru care vă sugerez o umbrelă. Aparatul poate fi confundat şi chiar folosit ca şi cârlig de rufe. Însă cunoscătorii ştiu adevărul: vorbitul pe nas cere echipament specializat.

Eo minune tehnologică: aparatul ăsta e făcut din două bucăţi de lemn, ţinute împreună, strâns, de un arc. Sunt două versiuni: în cea de business arcul e nichelat şi făcut din oţel suedez de înaltă calitate. Versiunea populară e prevăzută cu un arc de fier şi poate rugini pe ploaie, drept pentru care vă sugerez o umbrelă. Aparatul poate fi confundat şi chiar folosit ca şi cârlig de rufe. Însă cunoscătorii ştiu adevărul: vorbitul pe nas cere echipament specializat.

Cum se foloseşte? Păi, iei aparatul şi-l prinzi de nas. Imediat, el apasă amândouă nările până le lipeşte de structura de rezistenţă centralăa organului (cred că medicii cunosc denumirea ştiinţifică), astfel încât nu ai de ales şi trebuie să respiri doar pe gură. Evident, sunetele pe care le scoţi au calitatea de a semăna cu zgomotul produs de o focă atunci când primeşte cadou un peşte.

S-ar zice că vorbitul pe nas e o treabă ruşinoasă. Şi totuşi, multă lume vorbeşte pe nas în public, cu sau fără aparat. Nu există român care să nu fie făcut şef şi să nu simtă nevoia acută de a scoate sunete nazalizate, care să denote importanţă şi prestanţă. Alţii, caractere aspiraţionale, vorbesc pe nas înainte de a se ajunge, întocmai cum alţii îşi tunează maşina cu siglele alteia mai scumpe şi mai de figuri. Sunt şi vorbitori înăscuţi pe nas: unii dintre ei sunt consideraţi îngâmfaţi, alţii sunt o