Pe vremea comuniştilor, ca să înlături o persoană care nu-ţi era pe plac la serviciu, sau dacă poziţia sa profesională părea mai caldă decît a ta, dar nu prea aveai calităţile necesare pentru a promova acolo, lucrul cel mai la îndemînă era să susuri cucută despre respectiva ocupantă de loc, în urechea securistului de serviciu. Peste noapte se putea întîmpla, aşadar, ca persoana nesuferită să dispară sau să fie retrogradată, iar tu, ca bun samaritean şi păstrător al valorilor partidului, să te înscăunezi, cum laude, pe fotoliul său. Să fie azi la putere şi în poziţii de conducere numai oameni cu adevărat capabili? Sau, din contră, ne trezim, după ani de comunism, în plină tornadă de turnători, de răuvoitori şi de şmecheraşi care, fără alte talente decît un joc de coate mai abitir, te pot "face", fără drept de apel? Ce faci azi, ca să supravieţuieşti, mediocru fiind, într-o societate care cere numai superlativul? Dacă n-ai scrupule, devii groparul carierelor altora. O persoană fără prea multe aptitudini, dar cu foarte multă ambiţie. De obicei aceasta trăieşte o perioadă în umbra celui a cărui poziţie o vînează. Apoi trece la bîrfă. Dar nu bîrfa de amuzament, ci cea făcută cu răutate şi perseverenţă, pentru că, deşi şcoală prea multă nu are, a frecventat din plin şcoala vieţii, deprinzînd tertipuri de supravieţuire şi de parvenire.
O doamnă cu vestă verde închis, lungă, atîrnînd peste salopeta în acelaşi ton de REBU, sprijinită într-o mătură grosolană şi muncită, stingîndu-şi ţigara fumată pînă la filtru, blestemă în gura mare o colegă. Că să fii tu a dracuâ, spune, dacă mai am io încredere vreodată în tine. Că una spun io, alta iese din gura ta. Şi de aici începe lamentaţia femeii despre cum o presupusă prietenă de tură ar fi săpat-o la şefuâ de echipă. Că, spune, cînd i-a fost fetiţa bolnavă şi n-a putut să vie şi a rugat-o pe amică să-i spună şefului p
