- Mitrovica, oraşul cu două lumi -

Cinci minute pe jos. De atît este nevoie pentru a traversa podul peste rîul Ibar şi a trece în partea de nord a oraşului. La prima vedere, în ochii unui necunoscător, plimbarea ar părea una obişnuită, ca traversarea unuia dintre podurile Dîmboviţei din Bucureşti. Diferenţele sînt totuşi semnificative. Din decor fac parte maşini cu inscripţia KFOR (Forţa Kosovo a NATO), UN, Carabinieri; checkpoint-uri la cele două capete ale podului şi, de cîteva zile încoace, suluri de sîrmă ghimpată nouă, pregătită pentru eventuala blocare a trecerii. "Paşaportul" de trecere îl reprezintă limba străină, de preferinţă italiană, şi fizionomia: eşti astfel scutit de întrebări şi percheziţii neplăcute.

Pentru cei mai curajoşi, staţionarea pe pod poate oferi un peisaj interesant: în spate, o moschee, un steag albanez, un monument dedicat Maicii Tereza, afişe electorale cu Ramush Haradinaj zîmbitor ("Împreună pentru Kosovo"); în faţă, o biserică ortodoxă, un monument dedicat victimelor din timpul bombardamentului NATO din 1999, inscripţii în alfabet chirilic, portrete cu un Putin zîmbitor şi mesajul "Rusia, ajută-ne", afişe electorale: "In the name of God and Justice do not make our holy land a present to the Albanians", şi o clădire renovată cu o inscripţie roşie luminoasă: Telecom Serbia.

Aşa se vede de pe malurile Ibarului, Mitrovica, regiune situată la nordul Pristinei, la cîţiva kilometri de graniţa cu Serbia. Oraşul a devenit, de la bombardamentul NATO din 1999, linia de frontieră a conflictului sîrbo-albanez, o zonă micro, simbol al conflictului macro, ce încorporează dorinţele de independenţă ale albanezilor kosovari, în contrast cu eforturile sîrbilor kosovari în menţinerea dominaţiei sîrbe. Din acest motiv, zona a fost şi este în continuare ţinta tuturor organizaţiilor ce se ocupă de menţinerea şi construirea păcii în zone