Starea actuală a majorităţii clădirilor-monument din centrul istoric al Bucureştiului reprezintă o consecinţă directă a regimului de proprietate şi a lipsei oricăror lucrări de întreţinere curentă
Agitaţia străzilor comerciale, precum Lipscani, Şelari, Gabroveni, Covaci, Şepcari, Smârdan, Franceză, definea pe vremuri Bucureştiul. “Fiecare casă era un magazin sau o instituţie, fiecare bărbat – un negustor, fiecare femeie – o vânzătoare, o casieriţă sau o patroană.” Spre deosebire de restul oraşului, unde la sfârşitul secolului al XIX-lea încă predominau grădinile, aici clădirile erau înghesuite una lângă alta, aveau magazine cu vitrine generoase la parter şi locuinţe la etaje, întrucât reflectau stilul de viaţă al negustorilor.
De-a lungul Străzii Franceze, de la Hanul lui Manuc până la Calea Victoriei, întâlneai birturi, drogherii, hoteluri, croitori, pantofari, bijutieri, băcani, cofetari, cafegii, cojocari, tapiţeri, gravori şi ceasornicari. Concurenţa era mare, amândouă trotuarele fiind “tixite” cu magazine unde erai “poftit” de negustorii care îşi strigau marfa şi preţurile, întotdeauna negociabile.
Casa Isak Marcus
Cu tencuiala umflată şi cojită, cu elemente decorative ce se fărâmiţează şi acoperişul ruginit, imobilul de pe Strada Franceză nr. 6 nu şi-a pierdut încă farmecul. A fost construit în 1896 după planurile arhitectului A.I. Rosescu. Proprietarul, Isak Marcus, locuia la etaj şi probabil închiria anual magazinele şi restul încăperilor.
Clădirea, în formă de I, a fost ridicată pe un lot îngust, cu doar 6 metri deschidere, între Străzile Franceză şi Filitti, fiind alcătuită din două corpuri: corp A, spre Strada Franceză nr. 6, şi corp B, spre Strada Filitti nr. 3, care comunică printr-o mică curte interioară, iar la etaje, printr-o pasarelă cu geamlâc. Are subsol, parter, două etaje şi mansardă.
