Vicepresedintele PD-L Ioan Oltean vrea ca Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sa aiba reprezentanti permanenti in Parlamentul Romaniei, celelalte culte urmind a fi prezente doar la cerere, sustine NewsIn. In acest sens, Oltean a anuntat vineri ca a depus o initiativa legislativa, apreciind, intr-o conferinta de presa sustinuta la Bistrita, ca multe legi in domeniul cultelor sint respinse pentru ca bisericile nu sint consultate indeajuns. “In urma unei discutii cu Preafericitul Daniel, am decis sa am aceasta initiativa legislativa privind infiintarea reprezentantelor permanente ale cultelor religioase pe linga Parlamentul Romaniei. Propunerea legislativa vizeaza doua aspecte. Unul se refera la reprezentarea cultelor recunoscute si participarea acestora la sedintele comisiilor si in plen, dar la cerere, si al doilea se refera la Biserica Orodoxa care va fi reprezentata permanent. Prin lege se va prevedea ca cele doua Camere ale Parlamentului sa fie obligate sa asigure spatii BOR pentru desfasurarea normala a activitatii. Reprezentantii cultului ortodox, doi la numar, vor fi stabiliti de Patriarhia Romana, care ii va si plati. Acestia vor putea participa la acele sedinte la care se dezbat acte normative cu privire la viata religioasa, la activitatea cultelor in general, la educatie si invatamint si patrimoniu national”, a spus Oltean.
Parlamentarul sustine ca fara aceasta lege nu exista posibilitatea ca preotii sa participe la aceste sedinte. “Cream o institutie noua, si anume aceea a reprezentarii BOR in Parlamentul Romaniei cu dreptul de a furniza informatii comisiilor si plenurilor Camerelor cind se dezbat problemele amintite, de a exprima pozitia BOR in raport cu actele discutate. Celelalte culte religioase, 18 cite sint, vor putea participa doar la cerere”, a spus Oltean.
Demersul lui Oltean este criticat vehement de societatea civila. Presedintele