Plecarea lui Sorin Roşca Stănescu şi a lui Cristian Tudor Popescu încheie o epocă a presei româneşti. E oarecum ultimul act sau chiar epilogul unei piese în care spiritul antreprenorial al cîtorva ziarişti-manageri maturi în 1989 a pierdut războiul cu investiţiile masive, româneşti sau străine, care au concentrat proprietatea media în cinci mari grupuri: Ringier, Voiculescu, Sîrbu/CME, Patriciu şi Vîntu.
Se va vedea în cele ce urmează că această schimbare de temelii nu înseamnă că, de mîine, presa românească va fi ori una de nivelul celei anglo-saxone, ori una aservită "mogulilor".
Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) este o asociaţie a breslei, care atestă tirajele tipărite sau vîndute ale publicaţiilor care ţin să fie în rînd cu lumea, altfel spus, să vîndă publicitate pe baza tirajului şi să se laude, dacă e cazul, cu propriile realizări. Cele mai vechi date de pe site-ul instituţiei sînt de acum aproape 10 ani, adică din 1998. 11 cotidiene şi 3 săptămînale cu încărcătură politică sau semnificaţie socială supravieţuiesc, chiar dacă nu există cifre pe exact aceleaşi perioade. Tirajele lor spun o poveste agitată şi cam lipsită de catharsis.
Academia Caţavencu. A ajuns de la aproape 62.000 de exemplare vîndute în iulie-decembrie 1999 la aproximativ 35.000, în al treilea trimestru din 2007. O publicaţie care a jucat şi încă mai joacă singură pe segmentul ei, remarcabilă prin faptul că "academicienii" au reuşit să-şi păstreze reputaţia de luptători împotriva comunismului, a corupţiei ş.a. vînzînd revista de vreo patru ori: de două ori lui Sorin Ovidiu Vîntu, o dată lui Mircea Dinescu şi o dată lui Sorin Marin, dacă nu cumva unii dintre aceşti cumpărători se suprapun. Cel dintîi e proprietarul actual şi, posibil, cel definitiv.
Adevărul. 188.000 de exemplare în semestrul al doilea din 1998, faţă de 34.500 în iulie-septembrie 2007. Succe
