Se spune, pe bună dreptate, că ceea ce distinge un om politic de un om de stat este viziunea. Omul politic este mereu învăluit de ceaţa politichiei zilnice - nu poate, nu are cum sau pur şi simplu nu este interesat să vadă un poimîine. Copleşit de complicaţiile prezentului, omul politic gîndeşte şi acţionează în imediat, sfîrşind prin a crede că în asta constă arta politicii: un fel de descurcăreală, cu cît mai onorabilă, cu atît mai performantă. Dimpotrivă, omul de stat are o proiecţie pe termen lung, are un ţel, are un plan şi elaborează, zilnic, strategii pentru împlinirea planului. Omul politic e incapabil să spună cum vrea să arate ţara lui peste două zile - el poate răspunde numai pentru imediat, el se blochează într-un de azi pe mîine orb, el e robul detaliilor zilei. Omul de stat lucrează în imediat pentru împlinirea unui plan de perspectivă - subordonează ceea ce face astăzi unui plan pe care îl va împlini poimîine. Mă grăbesc să precizez că această tipologie e pur descriptivă şi nu implică nici o judecată. Oamenii de stat sînt admirabili numai în măsura în care planul lor este uman. Dictatorii sînt, toţi, oameni de stat. În acelaşi timp, oamenii politici nu sînt necesarmente blamabili. Grija pentru prezent înseamnă grija pentru contemporani. Retorica sfidătoare a "generaţiei de sacrificiu" vine din arsenalul omului de stat, şi nu al omului politic. Pe de altă parte, nu e mai puţin adevărat, aşa cum dintre oamenii de stat se aleg tiranii, tot dintre ei se aleg şi marii binefăcători ai lumii. Din specia omului politic se pot alege fie lichele mărunte, fie parlamentari ori miniştri decenţi, care îşi văd de treabă cu seriozitate. În fond, lipsa viziunii mărturiseşte lipsa unei anverguri date, mai întotdeauna, de combinaţia dintre credinţă şi curaj. Planul de ordonare a lumii care se află sub puterea lui poate fi clădit de politician numai dacă el însuşi cr