Bunul meu amic Mircea Vasilescu mi-a cerut să scriu cîteva rînduri de bun rămas. Un soi de epilog pentru ceea ce a fost ani buni colaborarea mea cu Dilema şi Dilema veche. Se întîmplă acum, la cîteva săptămîni după decizia mea de a întrerupe şirul eseurilor publicate la rubrica "Alte glasuri, alte păreri". Prima întrebare e, desigur, de ce. Şi la ea este cel mai greu de răspuns. Să spun că am obosit sau că m-am plictisit nu ţine. Cum se întîmplă însă mai mereu în viaţă, vin momente în care se schimbă ordinea priorităţilor sau apar oportunităţi noi. E şi cazul subsemnatului. Mă pregătesc să deschid un blog, am nevoie de mai mult timp pentru activităţile didactice pe care mi le-am asumat în ultima vreme, plus alte proiecte la care lucrez de ani buni, dar cărora, din lipsă de timp, le-am tot pus amînări sine die. Pe scurt, am nevoie de timp. Cea de-a doua întrebare ar fi pînă cînd. Acum sînt tentat să spun că rubrica "Alte glasuri, alte păreri" a dispărut pentru totdeauna. Relaţia mea cu Dilema este însă una aparte şi, cu siguranţă, voi continua să-mi exprim părerile în spaţiul generos al revistei. Numai că, desigur, dispare obligaţia însemnărilor săptămînale.

În fine, ultima întrebare la care aş dori să dau un răspuns este... cum a fost. Şi de-aici aş putea începe să scriu o poveste. Fără cuvinte în plus sau nostalgii gratuite. Intersectarea mea cu Dilema, la propunerea doamnei Magdalena Boiangiu (mulţumesc încă o dată!) a fost una dintre cele mai frumoase întîmplări din cei aproape cincisprezece ani de cînd lucrez în presă. Am scris ce-am vrut: tablete, eseuri, mini-reportaje, portrete, poveşti, declaraţii de iubire, scrisori de protest, însemnări de jurnal. Adunate, ele au luat şi chipul unor volume de publicistică la Editura Polirom.

Bref: a fost bine, a fost frumos. E vremea însă pentru încă o schimbare. Mulţumesc, Dilema, la revedere, cititori! @N