Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Trezegol" înscrie şi în familie

Publicat in Adevarul, duminică 10 februarie 2008 ·

Conduce în clasamentul golgheterilor din Serie A. Are deja 15 reuşite, iar soţia l-a anunţat că vor mai avea un băiat. Se distrează cu apărările adverse, marchează la foc automat, dar Conduce în clasamentul golgheterilor din Serie A. Are deja 15 reuşite, iar soţia l-a anunţat că vor mai avea un băiat.

Se distrează cu apărările adverse, marchează la foc automat, dar cu toate acestea nu intră în vederile selecţionerului "cocoşului galic", Raymond Domenech. Numele lui este David Sergio Trezeguet. Joacă de opt sezoane la Juventus, chiar dacă unul în liga secundă din cauza scandalului care a zguduit din temelii fotbalul italian.

Peste 250 de partide bifate pentru "bianconeri", 155 de goluri marcate pentru "Bătrâna Doamnă", ceea ce l-a propulsat drept al şaselea golgheter din istoria formaţiei piemonteze. Campion mondial şi european. O carte de vizită impresionantă, care ascunde însă multe întâmplări interesante.

A jucat în Argentina

Cariera şi-a început-o în Argentina la o formaţie din nordul oraşului Buenos Aires, o echipă mai puţin cunoscută, a cărei poreclă era "calamarii". Gruparea a ajuns acum în a doua ligă, dar în urmă cu 15 ani defila pe prima scenă a fotbalului argentinian.

Dar de ce Ţara Tangoului? Fiindcă tatăl său, Jorge, are naţionalitate argentiniană, s-a născut chiar la Buenos Aires. A jucat fotbal la Estudiantes, fără a impresiona însă. Apoi şi-a luat cetăţenia franceză, iar David s-a născut la Rouen, pe 15 octombrie 1977. Cu toate acestea, tatăl a ţinut legătura cu ţara natală, iar fiul a debutat la Platense în 1993, când avea doar 16 ani. A evoluat aici două sezoane, după care a reuşit saltul la AS Monaco, unde avea să facă pasul spre marea performanţă.

Are un fiu, aşteaptă altul

Beatrice, soţia lui David Trezeguet, i-a dăruit acestuia un băiat pe 18 mai 2000, cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 54 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 5 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°