Un basm care să fie transformat într-un roman po­li­ţist? La asta chiar nu m-am gândit niciodată! E meritul lui Stelian Ţurlea că a des­coperit în “Greuceanu‘‘, povestea lui Petre Ispirescu, virtuţile unui thriller. I-a păstrat elementele esen­ţiale şi a scris o carte care se parcurge cu sufletul la gură.

Un basm care să fie transformat într-un roman po­li­ţist? La asta chiar nu m-am gândit niciodată! E meritul lui Stelian Ţurlea că a des­coperit în “Greuceanu‘‘, povestea lui Petre Ispirescu, virtuţile unui thriller. I-a păstrat elementele esen­ţiale şi a scris o carte care se parcurge cu sufletul la gură. La urma urmei, lupta între Bine şi Rău, esenţa oricărei creaţii populare de acest gen, e prezentă cu prisosinţă şi în confruntarea între Hoţii şi Vardiştii din toate timpurile, reali sau din ficţiuni.

Evident, în “Greucea­nu, roman cu un poliţist‘‘, ambianţa este contemporană. Autorul ne înfăţi­şează o realitate pe care o recu­noaştem cu toţii – să nu uităm că Stelian Ţurlea este şi un remarcabil gazetar, perfect fami­liarizat cu toate reperele spaţiului în care trăim. În oraşul unde se petrece acţiunea se ridică blocuri urâte şi mizere, alături de care se înalţă vilele impozante ale mahărilor de azi. Aceştia circulă în merţanuri, au bodyguarzi, conturi grase în bănci, banii fiind proveniţi din afaceri dubioase. Se cred atotputernici. Suprimă cu sânge rece pe oricine le stă în cale. Nu dau socoteală nimănui. Ei sunt Zmeii zilelor noastre, pe care poliţiştii nu îndrăznesc să-i deranjeze, iar avocaţii îi scapă din orice belea, în complicitate cu procurori şi judecători corupţi. Zmeoaicele – femei insolente, care etalează numai toalete de firmă şi trăsnesc a parfumuri scumpe – îşi ajută soţii să prospere, să acumuleze averi imense, recurgând fără ruşine la oricevicleşug, dovedind o ingeniozitate ieşită din comun în inventarea unor modalităţi