“Întrebatu-s-a cineva ce gândesc femeile despre război? Bărbaţii ştim cum au primit situaţia şi ce atitudine iau..."(Tudor Arghezi)

“Întrebatu-s-a cineva ce gândesc femeile despre război? Bărbaţii ştim cum au primit situaţia şi ce atitudine iau. Nu-i unul singur, pe care războiul să nu-l fi mişcat într-un fel, să nu-fi jignit, să nu-l fi aţâţat. Oriunde se găsesc doi bărbaţi, de un singur lucru vorbesc, despre război. Femeile cu dor de ţară înmulţesc iniţiativele folositoare, nu încetează spectacolul unui exces de viaţă mulţumită ostentativ de sineşi. Doliul Europei, purtat în sufletul tutror bărbaţilor, nu pare a clătina prea mult siguranţele feminine. Rochiile sunt tot atâtea cochete ca şi în trecut, moda rămâne şi astăzi o înaltă preocupare, cu proporţiile unui ideal.

Departe de noi puritanismul ipocrit şi pretenţios care vrea să facă din femeie o fiinţă lipsită de frumuseţea costumului căutat cu artă şi purtat cu talent; o fiinţă redusă la rigiditatea unui baston raţional şi foarte moral.

Dar ni se pare că influenţa tragediilor fără pereche ce se petrec în mii de feluri în fiece clipă, acum; ni se pare că tortura la care sunt supuse atâtea generaţii martore neputincioase şi pasive la catastrofa Europei – ar trebui să se simtă în fiece femeie. Fără să fie nimeni obligat să se jăluiască atunci când îi vine să râdă, simţirea impune, ţi se pare, un fel de-a te manifesta exterior, în raport cu ceea ce se întâmplă.‘‘

“Un singur mort, de moarte bună, este dus în procesie la groapă, şi toată lumea s-a desprins să-şi scoată la el pălăria; este drept că numai bărbaţii. Mii de bravi cad astăzi ucişi pe câmpul de război şi în învălmăşagul lor atâţi savanţi, artişti, poeţi, inventatori, cărora omenirea le datoreşte o parte din bucuria, din fericirea, din înălţarea ei. Li se cuvine acestor oameni pe care i-am pierdut sau îi vom pie