Săltat de troleibuz cu mâna crispată pe cureaua armei, Gri­gore Ghimpu era ca o bucată de cre­mene. Apoi, încordarea obosi şi se mai muie un pic. Acolo, în spate, soarele mângâia viclean. Grigore Ghimpu începu să-şi imagineze că duş­manul atât de dur amintit în Regulament va încerca să-i ia cu forţa valiza...

Săltat de troleibuz cu mâna crispată pe cureaua armei, Gri­gore Ghimpu era ca o bucată de cre­mene. Apoi, încordarea obosi şi se mai muie un pic. Acolo, în spate, soarele mângâia viclean. Grigore Ghimpu începu să-şi imagineze că duş­manul atât de dur amintit în Regulament va încerca să-i ia cu forţa valiza. Ca urmare, în timp ce Grigore Ghimpu sta neclintit pe bara din spate, săltând uşor în mersul târşit al troleibuzului, în el, un alt Grigore Ghimpu, mititel, cu o gură mare, zvârlind mereu din craci, smucea nervos arma de la umăr, trăgea piedica şi, răcnind, stai, cine vine! Îndrepta gura puştii spre duşmanul nevăzut. Nervos, în timp ce ţinea puşca îndreptată spre celălalt, Grigore cel mic îşi bâţâia piciorul stâng, bătând cu talpa în podele. Aici, Grigore Ghimpu cel mare recapitulă scena, insistând pe fiecare gest, şi îi plăcu. Se semeţi, deodată, îndreptându-se şi pocnind din călcâie. Casieriţa care, re­nunţând să-i mai zâmbească, îşi curăţa negreala de sub unghii, îi aruncă o privire veselă. Grigore Ghimpu simţi că abureşte de ruşine. Dar duşmanul nu se oprea. Continua să se nă­pustească spre el, şi Grigore cel mic, după ce smuci încărcătorul, după ce răcni, a doua oară, stai că trag! Îşi dădu seama că nu-şi mai amintea ce prevedea Regulamentul în asemenea cazuri. Continua să zbiere, stai că trag! stai că trag!, dar era clar că nu-şi amintea. Şi continuând să răcnească înfricoşător, stai că trag! Lacrimi mari îi ţâşneau din ochi, udându-i puşca şi cartuşele din închizător. Grigore cel mare privi speriat în jur, ca un om căruia îi ghiorţăie maţel