În prima manşă a optimilor de finală a Cupei Cupelor la handbal fe- minin, vicecampioana ţării şi lidera la zi a campionatului intern , Rulmentul - Urban a evoluat la Debrecen în compania formaţiei DVSC Aquaticum, ocupanta locului 5 în campionatul maghiar.
Rulmentistele porneau favorite prin forţa echipei pe care o au şi aşa au şi pornit meciul, în forţă . Au controlat jocul în prima repriză , au condus din primul minut iar la pauză au avut un avans de 2 goluri. Braşovencele au avut o defensivă bine organizată, blocând principalele jucătoare ale gazdelor . În ofensivă, Cristina Neagu, deşi a fost în atenţia gazdelor, iar Simona Gogârlă era sever marcată, s-a reuşit ca prin- tr-un joc combinativ să se pună pe picior greşit apărarea maghiarelor.
La reluare, până în min. 56 rulmentistele au condus permanent, uneori şi la 4 goluri diferenţă: 20-18 (min.37), 24-20 (min. 43), 27-24 (min. 49), 29-25 (min.53), moment în care braşovencele s-au blocat, nu au mai reuşit să spargă apărarea maghiarelor, destul de dură, iar apărarea a fost penetrabilă. Maghiarele nu s-au lăsat mult aşteptate şi au înscris 5 goluri consecutiv, ultimul minut de joc găsindu-le cu un avantaj (pentru prima dată). Când mai erau 5 secunde de joc, Nicoleta Gâscă reuşeşte, ca şi în meciul cu Oltchim , să înscrie un gol deosebit de valoros, care a făcut ca braşovencele să obţină măcar un punct.
Sâmbăta viitoare , de la orele 19:00 rulmentistele vor evolua în sala proprie în manşa a doua, manşă decisivă pentru calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. Cu siguranţă în această săptămână Mariana Târcă va diseca împreună cu echipa derularea partidei pentru a vedea unde s-a greşit, pentru înlăturarea deficienţelor. Nu ne îndoim de faptul că în meciul retur rulmentistele se vor impune clar şi vor promova în faza următoare.
În prima manşă a optimilor de finală a Cupei