Echipa României va juca în toamnă un nou baraj. Care sînt şansele să revenim în Grupa Mondială şi cu ce jucători?
În ultimii 13 ani, românii au disputat de 12 ori baraj pentru pătrunderea, respectiv menţinerea în Grupa Mondială. Prima calificare în seria de elită din acest şir, cea din 1996, venea după o pauză de 12 ani, în care formaţia noastră se zbătuse în zonele inferioare ale Cupei Davis. Toată această perioadă de rezultate valoroase s-a bazat, în special, pe evoluţia constantă, deseori extraordinară a lui Andrei Pavel, dar şi pe meciurile bune făcute, pe rînd, de Adrian Voinea, Victor Hănescu, Răzvan Sabău, Gabriel Trifu şi, mai recent, Florin Mergea şi Horia Tecău.
La 34 de ani împliniţi în ianuarie, Pavel nu va mai putea juca multă vreme în Cupa Davis. "Ştim că acest moment o să vină. Se apropia de acum 2-3 ani, iar acum timpul e şi mai scurt", a spus căpitanul nejucător Florin Segărceanu. "Oricum, Andrei va juca sigur anul acesta în baraj, doar dacă nu intervine ceva neprevăzut. E locul 85 mondial, e implicat în circuitul ATP, nu există dubii în ce-l priveşte". Ce rezervă însă viitorul ceva mai îndepărtat?
"Vrem şi sperăm să-i convingem pe Mergea şi Tecău să-şi facă un program comun la dublu astfel încît, pînă în toamnă, să fie între primii 100 în clasamentul mondial la această probă", a accentuat Segărceanu. "Asta înseamnă să avem un dublu clar, iar dacă lucrurile vor merge bine, să poată la un moment dat juca şi la simplu. Sînt mulţi jucători care au început cu dublul, apoi s-au dezvoltat şi la simplu, iar Michael Llodra e un exemplu foarte bun în acest sens. Victor Hănescu rămîne clar în echipă. El a revenit foarte bine anul trecut după accidentare şi acum a jucat mult mai bine decît la Clermont-Ferrand". Căpitanul nejucător a amintit şi de cîţiva jucători foarte tineri, între care Petru-Alexandru Luncanu şi Marius C