Patru braşoveni au ajuns după gratii, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au furat diverse bunuri. Primul, un bărbat de 39 de ani, a furat aparatură electronică şi scule în valoare totală de 2.300 de lei. Braşoveanul a dat lovitura la începutul acestei luni. A folosit chei potrivite şi a intrat într-o hală de pe strada Turnului din Braşov, de unde a sustras bunurile. Păgubiţii au anunţat Poliţia, de îndată ce au constatat lipsa aparaturii, iar oamenii legii au reuşit să-l prindă pe suspect după câteva zile. Bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Potrivit legii, o astfel de faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
Aceeaşi pedeapsă o riscă şi un tânăr de 18 ani, care a fost prins de poliţişti, chiar după ce furase, dintr-un autoturism Opel, parcat pe strada Lungă, un rucsac în care se afla un radio CD auto, în valoare de 500 de lei. „În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul în cauză sustrăsese bunul respectiv, cu puţin timp înainte de depistare, dintr-un autoturism Opel, prin forţarea încuietorilor maşinii. Ulterior, s-a stabilit că tânărul este suspect şi de comiterea unui alt furt dintr-un autoturism Dacia, comis în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2007. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Un alt hoţ din maşini a fost arestat preventiv, week-end-ul trecut, după ce a fost prins în flagrant de poliţişti, chiar în momentul în care sustrăgea mai multe piese auto de rezervă, din portbagajul unui autoturism parcat pe strada Jepilor. Tot după gratii a ajuns şi un bărbat de 37 de ani, din satul Zizin, care furase, luna trecută, împreună cu alţi patru indivizi, mai multe bunuri din locuinţa unei braşoven