Cauza mai profunda a conflictului Nokia este politica industriala esuata a Germaniei si a Uniunii Europene, titreaza Financial Times citat de Rador. Strategia de ajutor structural a UE nu duce la o rata mai mare a angajarii si la cresterea productiei totale din UE. Aceasta incurajeaza mai degraba o redistribuire a productiei si a locurilor de munca existente.
Fenomenul nu este prevenit de cerinta UE, ca relocarile sa nu fie subventionate sau ca, pentru investitii de peste 50 de milioane de euro, sa fie analizate consecintele negative pentru alte state UE.
De asemenea, desi politica europeana nu permite plati directe pentru a incuraja relocarea afacerilor, ajutorul regional reprezinta un motiv pentru mutarea Nokia in Romania. In cadrul ajutorului regional, UE a sprijinit satul Nokia din Romania cu 30 de milioane de euro.
Politica de acordare a ajutorului este fundamental eronata: aceasta presupune ca o infrastructura regionala mai buna si o forta de munca mai calificata (ambele ducand la scaderea costurilor) imbunatatesc atractivitatea unei tari ca locatie industriala. Corect, dar acest plan nu sporeste cresterea economica sau numarul de locuri de munca din UE.
Cresterea necesita mai multe comenzi pentru companii, deci o cerere mai mare. Acest lucru se realizeaza prin scaderea ratelor dobanzii, printr-o politica de schimb valutar corespunzatoare si prin redistribuirea venitului national in favoarea oamenilor de rand.
Fara aceasta politica de crestere, productia ramane in ansamblu neschimbata, dar este mutata acolo unde costurile sunt mai mici - adica acolo unde exista ajutoare regionale si subventii publice nationale si unde salariile si impozitele pe profit sunt cele mai mici.
Fie ca intentioneaza sau nu sa faca asta, ajutorul regional incurajeaza doar mobilitatea intreprinderilor. Pentru afaceri,
