Voltele lui Ladislau Bölöni nu mai au amploarea de altădată. Aripa obosită caută culoare de zbor cât mai comode, marile ambiţii şi tenacitatea pierd teren în faţa slăbiciunilor omeneşti.
Voltele lui Ladislau Bölöni nu mai au amploarea de altădată. Aripa obosită caută culoare de zbor cât mai comode, marile ambiţii şi tenacitatea pierd teren în faţa slăbiciunilor omeneşti. Curgerea implacabilă a timpului produce inevitabil efecte. Doar înţelepciunea antrenată în meciurile vieţii te poate ajuta să parchezi în onorabilitate. Dar dacă ea, înţelepciunea, îţi lipseşte, riscul îmbătrânirii urâte e foarte mare. Declaraţiile pe care Bölöni le-a făcut în ultima perioadă m-au surprins neplăcut, deoarece antecedentele mă determinau la un subiectivism pozitiv în ceea ce-l priveşte.
L-am admirat pe fotbalistul Ladislau Bölöni. La Tg. Mureş, la Steaua şi la echipa naţională şi-a făcut numele respectat. Doctorul şi sportivul impuneau deopotrivă. Nu pot uita golul său prin care am învins Italia la Bucureşti, după cum nu pot uita nici un alt episod mai puţin cunoscut publicului larg.
Bölöni a dorit să i se amenajeze un cabinet stomatologic la Steaua, loc unde presta mai mult pentru coechipieri şi angajaţii clubului. Unul dintre primii pacienţi ai stomatologului-fotbalist a fost chiar antrenorul de atunci al Stelei, Emeric Ienei. Dar nu despre cum şi-a chinuit Bölöni antrenorul vreau să povestesc. O altă păţanie mi-a atras atenţia asupra omului Bölöni. Într-o dimineaţă, fiind în întârziere, alerga spre întâlnirea cu pacienţii. Pe un culoar care mai păstra urmele umede ale mopului a alunecat şi a căzut, accidentându-şi urât braţul. A ratat lucrările programate în acea zi, dar a ratat şi meciul din etapa următoare. Microbiştii au fost convinşi că accidentarea s-a produs la vreun antrenament. Nici prin cap nu le trecea că, de fapt, se accidentase doctorul
