Comunicatul Curtii Constitutionale a Romaniei cu privire la cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei si Presedintele Romaniei, formulata de primul-ministru al Guvernului Romaniei, nu a fost completat nici pana azi cu textul de motivare a deciziei. In lipsa acestuia, fel de fel de analize, supozitii si pareri s-au substituit fundamentarii Curtii. Ma rezum astazi sa abordez doua fraze ale comunicatului CCR, care dezvaluie - pentru prima data explicit, din 2003, de la intrarea in vigoare a textului constitutional - un avantaj de tip „perpetuum mobile” in favoarea presedintelui Romaniei, in relatia acestuia cu Executivul, cat priveste numirea ministrilor cabinetului.

Doua fraze care indica superioritatea de decizie a institutiei Presedintelui Romaniei, in comparatie cu institutia Premierului.

Textul constitutional, redactat la vremea respectiva – 2003 - de cel mai bun prieten al presedintelui de atunci al Romaniei, Ion Iliescu, si anume raposatul Antonie Iorgovan, acorda „ultimul cuvant” sefului statului, si nu primului ministru, in numirea ministrilor cabinetului. Mai mult, Constitutia da suficienta putere presedintelui, pana acolo unde presedintele poate prezida sedinte de guvern, la fel ca primul ministru.

Dau citire textului comunicatului din 7 februarie 2008 al CCR: "in urma deliberarii, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, constata: (..) 2. in exercitarea atributiilor prevazute de art.85 alin.(2) din Constitutie, Presedintele Romaniei poate refuza, o singura data, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane in functia vacanta de ministru. Primul-ministru este obligat sa propuna o alta persoana."

Interpretat in cheia CCR, art.85 alin.(2) ii pune la dispozitie presedintelui Romaniei un mecanism “perpetuum mobile”: posibilitatea de a re