Taranii din satul bucovinean Slatina spun ca la manastirea lor au trait candva sfinti vii si adevarati, carora le-au atins hainele si le-au ascultat prezicerile de viitor
Pomelnicul dintre zapezi
Taranii din satul bucovinean Slatina se jura ca in manastirea aflata in vecinatatea comunei, au trait candva sfinti adevarati. "Sfinti vii", in carne si oase, pe care i-au atins cu mana, carora le-au vorbit, pe care i-au vazut "cu ochii lor" infaptuind miracole. Toate astea s-au petrecut prin anii 50-60. Sfintii erau mai multi si slujeau laolalta in biserica. Sase-sapte deodata. Sfinti mari, ascutiti si stravezii la chip, cu barbile lungi, buzele supte si ochi mustratori, spunand cuvinte atat de puternice, ca puteau schimba lumea doar cu o singura rostire. Cateodata, unii fugeau in padurile dimprejur si nu se mai intorceau ani intregi. Traiau "bagati pe sub radacini de copaci", ingropati in pamant, ascunsi de oamenii care cautau sa-i omoare. Erau anii comunismului pe atunci, si sfintii de la Slatina reprezentau o primejdie prin predicile si vorbele lor.
"Bagati pe sub radacinile copacilor", spune Alexandru Colbau, primul batran pe care-l intalnesc pe strada mare a satului, ridicand carja scurta pe care-o tine intr-o mana spre toate padurile din jur. E un mos c-o mustata galbuie, indoit de sale si aproape orb, dar care "vede ca ieri" toate cele care s-au intamplat pe aici, in anii aceia. Suntem doar noi doi, singuri, in mijlocul acestei ulite foarte largi, infundata cu zapezi, pana aproape de varfurile gardurilor. Apoi, pe masura ce vorbim, mai apar din ceata cativa batrani, pasind sontac prin nameti. "O fost cei mai vestiti calugari aicea", isi reia vorba mos Colbau, lasandu-si capul pe spate si zambind la asa amintiri minunate. "Nu-s' prin ce minune s-o adunat tati in satu' nostru. Cand te uitai cum slujeau in biserica, ti se taieu pchicioarele,
