"De unde sa încep? Gratiozitatea nu are asperitati. Poate de la unghii. Unghiile îi colectionasera degetele, erau asezate ca niste picaturi de roua la capetele mâinilor". Hai ca le potriveste bine conu Beigbeder. L-am ghicit destul de repede, mai intâi din zbor în "1999" si mai ales, în romanul cu care ar fi trebuit sa încep de fapt, "Memoriile unui tânar ticnit".
Beigbeder scrie indiscutabil despre iubire, desi la prima vedere pare ca numai despre asta nu e vorba. Maiestria cu care jongleaza cuvintele, vine din anii de "copywriting" si, evident, transpira aproape în fiecare fraza. La doua, trei, paragrafe se iveste, aproape nevinovat, câte un slogan. În spatele fiecarei întâmplari, parca si vad brief-ul de creatie si, cum altfel, grija profunda fata de publicul tinta. Dar ce-i cu adevarat frumos în toata nebunia lui Beigbeder, e ca, dincolo de marketing, e ceva profund.
Când am început "Iarta-ma! … Ajuta-ma!…", am avut sentimentul ca recitesc o poveste mai veche. L-am regasit pe Octave Parango cu exact aceleasi obsesii. Odata intrat însa în poveste, am descoperit placerea cu care fostul "copy" Beigbeder poate spune acelasi lucru în o suta de feluri diferite si, de fiecare data, parca mai frumos. Are si publicitatea partile ei bune. Pentru ca doar pare nebun, desi stiu sigur ca nu e, pentru ca de multe ori îmi pun întrebarea cât din Octave Parango e Beigbeder însusi si cât nu. Si de fiecare data îmi dau alt raspuns, pentru ca povestea cu "scounter"-ul de modele în Rusia a picat cum nu se putea mai bine. Peste doua zile isterizate de faptul ca Elena Basescu (si ea un model, daca nu stiati) s-a despartit de Andrei Hrebenciug (incredibil cu ce prostii ne umplem timpul!), ca sa ma declar multumit, as mai avea o singura curiozitate: ce parere o avea Andreea Marin (un exemplu, evident, de sensibilitate) despre Beigbeder?
Andi Moisescu
"De unde sa
