În ciuda înfrângerii dureroase suferite în faţa echipei din Hexagon, scor 0-5, preşedintele Federaţiei Române de Tenis consideră că rezultatul final nu reflectă realitatea din teren.
La doar câteva ore de la sfârşitul confruntării România - Franţa, din primul tur al Grupei Mondiale din Cupa Davis, Ilie Năstase, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a afirmat că meciul desfăşurat la Sala „Transilvania“ din Sibiu a fost echilibrat, în ciuda scorului, 5-0 pentru francezi. „Meciul a fost mult mai echilibrat decât o arată scorul. Andrei Pavel a jucat bine. Pe de altă parte, să nu uităm că Richard Gasquet ocupă poziţia numărul şapte în clasamentul ATP, iar Victor Hănescu se află în jurul locului 80, în această ierarhie“, a spus Ilie Năstase. Unul dintre „actorii principali“ ai evenimentului din week-endul trecut, Horia Tecău, i-a dat dreptate lui Ilie Năstase şi a spus că în viitor îşi va schimba priorităţile. Dacă până acum a urmărit o carieră de jucător de simplu, în continuare se va axa pe meciurile de dublu, alături de Florin Mergea.
„Scorul de 5-0 pentru francezi nu arată raportul de forţe dintre echipele Franţei şi României. Andrei Pavel putea să intre în setul cinci în partida cu Tsonga, iar nouă la dublu ne-a lipsit puţin pentru a câştiga. Cu două puncte luate în primele zile, altfel se juca duminică“, a concluzionat Tecău, punctând faptul că ultimul său meci jucat datează din noiembrie 2007 şi că în perioada următoare vrea să participe la cât mai multe turnee din circuit.
Francezii sunt fairplay
În cadrul conferinţei de presă organizate după ultimul act al duelului România - Franţa, Guy Forget, căpitanul nejucător al francezilor, a dat dovadă de diplomaţie: „După ce conduceam cu 3-0 am fost foarte bucuros. În general, în meciul cu România au fost partide foarte strânse. Acum ne concentrăm pe următorul nostru meci din Cupa Davis“.