Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipele româneşti, favorite la calificare

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 12 februarie 2008 ·

Cinci formaţii de handbal feminin au evoluat la sfârşitul săptămâni trecute în trei din cele 4 competiţii continentale. Rezultatele sunt pe măsura creşterii valorice a formaţiilor româneşti, s-au obţinut 3 victorii, clujencele Cupa Cupelor, Tomis Constanţa şi brăilencele în Challenge-Cup, şi două remize ale primelor clasate din campionat, Oltchim în Germania şi Rulmentul în Ungaria, în două din ţările cu un handbal feminin avansat. Toate formaţiile româneşti au şanse de a se califica în fazele următoare, vâlcencele în semifinale iar celelalte patru în sferturile de finală.

Cupa cupelor

Rulmentistele

au dominat tot meciul

Pornite în Ungaria cu prima şansă, rulmentistele s-au întors de la Debrecen cu o remiză. Bună şi aceasta. Maniera de joc a făcut diferenţa pe parcursul jocului. Braşovencele au dominat categoric timp de 50 de minute de joc, au avut permanent avantaj de 4 sau 5 goluri. În min. 47 era 26-21 pentru elevele Marianei Târcă, dar din min. 53 când scorul devenise 29-25, până pe final, nu au mai înscris nimic. Dacă Neagu, Vizitiu şi în special Gogârlă au dominat semicercul advers, portarii nu au avut o zi prea bună. Dacă ar fi evoluat, aşa cum spunea Mariana Târcă, la 78% din capacitatea lor, diferenţa ar fi fost confortabilă. Coach-ul de sub Tâmpa, ieri dimineaţă, ne-a declarat: „Dacă ne-ar fi ajutat poarta, altul ar fi fost rezultatul. A lipsit luciditatea pe final, s-a ratat mult în situaţii de unu la unu. Pentru returul de sâmbătă va trebui să îndreptăm ceea ce s-a greşit. Formaţia maghiară nu este modestă aşa cum s-a crezut. Va fi un adversar puternic şi va trebui să îl tratăm ca atare”. Mariana Târcă a remarcat şi faptul că echipa este iubită de suporteri şi nu numai de cei braşoveni. „Ne-am dat seama că echipa noastră este iubită şi nu numai de braşoveni. Au venit să ne susţină suporteri din Baia Mare, Oradea, Zal

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum o ora
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°