“Teatrul nu trebuie modernizat, ci nu trebuie lăsat să moară. El are vitalitatea lui în sine şi trebuie tot timpul reteatralizat”, consideră actorul şi regizorul. Dan Puric împlineşte astăzi 49 de ani.
“Teatrul nu trebuie modernizat, ci nu trebuie lăsat să moară. El are vitalitatea lui în sine şi trebuie tot timpul reteatralizat”, consideră actorul şi regizorul. Dan Puric împlineşte astăzi 49 de ani.
“Am ajuns în lumea scenei total întâmplător. Eram prin liceu şi-mi imitam toţi profesorii. Chiar şi pe Ceauşescu. Toţi râdeau cu lacrimi. Într-o zi o colegă care este acum scenografă la Los Angeles, mi-a zis: Dane, de ce nu dai la IATC? La cesă dau? IATC am crezut că este Întreprinderea de Tractoare şi Automobile. În cele din urmă, am zis să mă duc, dacă tot îi fac pe toţi să râdă. Era o demenţă în acea vreme, făceam congrese, aveam vreo şase fete care o jucau pe Elena Ceauşescu. Era nemaipomenit.
Arta mea aş putea să o caracterizez astfel: face bine la inimă. La 18 ani am scos o perlă: am spus că eu pot fi depăşit, dar niciodată egalat. Simţisem undeva acea unicitate pe care o dă Dumnezeu fiecărei persoane.
Mă felicit că m-a lăsat Dumnezeu. N-am făcut în mod natural instinctiv nici un fel de concesie la ghetoul ăsta în care m-am născut. Nu mi-a venit să dau mâna cu impostura asta nenorocită în care m-am născut şi în care trăiesc. Regret într-un fel că nu pot să stârpesc naivitatea mea dusă până la prostie. O credulitate în fiinţa umană. Plătesc tot timpul tribut la treaba asta.
Eu nu apar la televiziune şi sunt un supravieţuitor, dar asta pentru că mi-am găsit felul meu de a face artă. Nu-i pot acuza pe colegii mei care ar muri de foame altfel. Nu am cum pentru că Partidul şi Guvernul comunist care ne conduc au creat această umilinţă de breaslă socială, nu numai la noi ci şi în învăţământ, în cultură.
Nu cred că
