Devalorizarea rapidă a monedei naţionale şi propagarea efectelor produse de seceta din vara anului trecut sunt principalele cauze care au dus în ianuarie la creşterea inflaţiei până la nivelul de 7,26%, faţă de luna similară a anului 2007, după cum susţin analiştii economici. Potrivit acestora, presiunile inflaţioniste ar putea determina Banca Naţională să majoreze încă o dată dobânda de politică monetară în viitorul apropiat. „Inflaţia este peste aşteptările pieţei. Mă aşteptam la creşterea serviciilor, generată de deprecierea leului.
Şi la alimente era de aşteptat o majorare a preţurilor. Până la noua producţie agricolă, nu sunt şanse să vedem reduceri de preţuri la alimente. Şanse pentru o inflaţie mică în următoarea perioadă nu sunt“, a precizat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, citat de Mediafax.
Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Institutul Naţional de Statistică a anunţat o creştere a preţurilor la produsele alimentare de 0,8% în ianuarie, comparativ cu ultima lună a anului trecut. La rândul său, Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, pune creşterile indicelui preţurilor de consum (IPC) şi pe seama deprecierii leului în raport cu principalele monede.
„România este mai senzitivă la depreciere ca la apreciere, iar deprecierea monedei naţionale are un impact mai mare decât aprecierea”, a spus Anghel. Previziunile Băncii Naţionale pentru sfârşitul primului trimestru arată că inflaţia ar putea ajunge la nivelul de 8,3%. (L.H.)
Devalorizarea rapidă a monedei naţionale şi propagarea efectelor produse de seceta din vara anului trecut sunt principalele cauze care au dus în ianuarie la creşterea inflaţiei până la nivelul de 7,26%, faţă de luna similară a anului 2007, după cum susţin analiştii economici. Potrivit acestora, presiunile inflaţioniste ar putea determina Banca Naţională să majoreze încă o dată dobânda de