Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, Dorina Tiron, a sosit ieri �n vizită de lucru la Instituţia Prefectului, unde a discutat cu Gheorghe Sorescu, prim reprezentant al Guvernului �n teritoriu, despre drumurile din judeţ care au nevoie de asistenţă imediată. După cum era de aşteptat, o mare parte a discuţiei a fost dedicată situaţiei de la Dealul Mare, unde drumul s-a surpat �nainte de recepţie. Dorina Tiron spune că există două studii de fezabilitate pentru soluţionarea problemei, care vizează fie refacerea pe fostul amplasament, fie construirea unui viaduct. "Cea de-a doua variantă presupune costuri cu 30% mai mari, �nsă lucrarea este mult mai sigură", explică prefectul Gheorghe Sorescu. "�n cel mai scurt timp se va opta pentru una din aceste soluţii", a mai adăugat prefectul, subliniind că şeful Secţiei Drumuri Naţionale, Vasile Gherase, aflat �n prezent �n concediu medical, "ar fi trebuit să se implice mai mult �n această problemă". A mai fost adusă �n discuţie problema drumului de la Drislea, pentru care soluţia propusă este accesarea de fonduri pentru calamităţi, dar şi cea a modernizării drumului Ştefăneşti- Rădăuţi Prut. Ultimul punct discutat a fost drumul expres Tg. Frumos-Botoşani. "Există un studiu de fezabilitate �ncă din 2004, care va trebui reactualizat şi �naintat spre finanţare. Voi avea o discuţie �n acest sens cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban", a asigurat prefectul.
Autori: A.SECARA
Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, Dorina Tiron, a sosit ieri �n vizită de lucru la Instituţia Prefectului, unde a discutat cu Gheorghe Sorescu, prim reprezentant al Guvernului �n teritoriu, despre drumurile din judeţ care au nevoie de asistenţă imediată. După cum era de aşteptat, o mare parte a discuţiei a fost dedicată situaţiei de la Dealul Mare, unde drumul s-a surpat �nainte de recepţie. Dorina Tiron sp