Un tânăr din Braşov se zbate între viaţă şi moarte pe patul spitalului în urma unui cumplit accident de muncă produs ieri, în jurul orelor 15.00, la un depozit de medicamente. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, este angajat al unei firme de construcţii care trebuie să reamenajeze magaziile depozitului. Ieri, tânărul, alături de alţi colegi, a început să dărâme un zid chiar de la baza acestuia. La un moment dat, peretele s-a prăbuşit peste picioarele muncitorului, iar în cădere, tânărul s-a lovit cu capul de câteva ţevi. Speriaţi, colegii muncitorului au chemat imediat Ambulanţa. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov. „Pacientul a suferit un accident. A fost necesară sedarea victimei şi intubarea acesteia, pentru că avea insuficienţă respiratorie. Bărbatul avea un traumatism cranian grav, o fractură de femur drept şi era în stare de comă”, ne-a declarat medicul Emil Măţău (foto medalion stânga), purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Cauza accidentului:
au spart zidul de
jos în sus…
Muncitorii munceau la reamenajarea spaţiului de mai bine de două săptămâni, mai multe încăperi trebuind renovate. „Am văzut că au început să spargă zidul. Le-am spus să aibă grijă, că o să spargă caloriferele, că o să cadă zidul şi o să rupă şi ţevile. Ei au zis să stau liniştit, că nu se întâmplă nimic. Am apucat să fac doar câţiva paşi şi am auzit o bubuitură foarte puternică şi nişte oameni care stăteau aici, în uşa de la cameră, au strigat că a căzut zidul pe băiat. S-a lovit de ţevi cu capul, iar picioarele erau sub dărâmături. Problema a fost că el a început să spargă zidul de jos în sus”, ne-a declarat un coleg de muncă de-al victimei.
Medicii de la Ambulanţă au găsit victima în stare de inconştienţă
Imediat după accident, colegii bărbatului au alertat portarul, care a sunat după ajutoare. „Au venit ş