13 februarie 2008: Riscul de accident mortal se diminuează cu peste 40% dacă purtaţi centură de siguranţă, mai ales atunci când intraţi într-o curbă. Această cifră a fost stabilită de o anchetă efectuată în Spania ACCIDENTE RUTIERE. Riscul de accident mortal se diminuează cu peste 40% dacă purtaţi centură de siguranţă, mai ales atunci când intraţi într-o curbă. Această cifră a fost stabilită de o anchetă efectuată în Spania, care a avut ca scop stabilirea cauzelor accidentelor rutiere înregistrate între 1993 şi 2002. Cele mai expuse riscurilor de pierdere a vieţii sunt femeile, copiii şi persoanele în vârstă care stau pe locurile din spate fără a se asigura cu centură.
FARMACII. Farmaciile care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate şi din care lipsesc două zile medicamente din programele naţionale vor fi închise, a atras atenţia ministrul Eugen Nicolăescu. “Cei care au contract cu Casa pentru medicamentele din programele naţionale au obligaţia ca, în 48 de ore, să aducă medicamentul, altfel Casa poate să le rezilieze contractul”, a spus Nicolăescu.
CHIRURGIE LAPAROSCOPICĂ.42 de spitale din 23 de judeţe şi din Bucureşti vor fi dotate cu 60 de seturi de chirurgie laparoscopică de ultimă generaţie şi nouă simulatoare pentru pregătirea chirurgilor, anunţă Ministerul Sănătăţii. Investiţia, în valoare de 7 milioane de euro, face parte din programul de dezvoltare a chirurgiei laparoscopice în România, înfiinţat la începutul acestui an. Printre spitalele judeţene care vor beneficia de aparatele respective se numără cele din Arad, Timişoa-ra, Caraş-Severin, Iaşi, Târgu-Mureş, Constanţa, Craiova.
13 februarie 2008: Riscul de accident mortal se diminuează cu peste 40% dacă purtaţi centură de siguranţă, mai ales atunci când intraţi într-o curbă. Această cifră a fost stabilită de o anchetă efectuată în Spa