Cind, cu gene ostenite, domnul Melescanu a iesit in fata presei sa anunte napasta nominalizarii sale pentru functia de ministru al Justitiei, am crezut, pentru citeva clipe, ca e chiar adevarat.
Apoi, o data cu „varianta“ Radu Stroe la Aparare pomenita de premierul Tariceanu, a iesit la iveala conturul unui contraatac politic in directia Traian Basescu si s-a spulberat iluzia: zile si ore intregi, liberalilor nu le-a stat nici o clipa mintea la cum sa rezolve situatia incurcata si penibila de la Ministerul Justitiei, ci la cum sa-i dea o smetie adversarului de la Cotroceni.
In economia jocului politic, raspunsul liberalilor cu mutarea Stroe s-ar chema riposta, iar in limbajul golanilor de la Bariera Vergului – „ba pe-a ma-tii!“. Oricum i-ar zice, dupa ea urmeaza inca o confruntare sau inca o mardeala, dupa gust.
Ceea ce face astazi PNL, ticluind o impunere a Noricai Nicolai la Aparare daca Traian Basescu nu-l inghite pe Stroe cu tot cu epoleti, n-are nimic de-a face cu guvernarea unei tari.
Seamana cu un joc de strategie, are, pe alocuri, si ingredientele unei incaierari in piata publica, dar e foarte departe chiar si de urmele de ratiune pe care le mai avea acest guvern. N-am sa fac aici inventarul provocarilor majore ale perioadei pe care o traversam, dar vorbim despre o tara incapabila sa-si asume schimbarea de statut prin integrarea in UE.
Legatura noastra cu spatiul comunitar este aproape inexistenta, baltim in cloaca mizelor politice interne, foarte departe de tot ceea ce se intimpla astazi cu adevarat important la Bruxelles sau la Strasbourg.
Responsabilitatea majora pentru ceea ce ratam acum si nu vom mai putea recupera decit foarte greu sau niciodata apartine, aproape exclusiv, politicii falimentare pe care intelege s-o practice Calin Popescu-Tariceanu. Seful guvernului si al PNL a ajuns s
