Multe s-au scris despre Lucian Valea. �nsă mai multe s-au spus şi o să se mai spună. Dintre cele care s-au scris, cred, cel mai bine l-a surprins Horia Stanca �n recenta sa carte "Aşa a fost să fie": "L-am revăzut la Valea Vinului de unde � presupun � şi-a luat noul nume �nlocuindu-l pe cel maghiarizat sub presiunea campaniei dusă faţă de părinţii lui, am�ndoi vajnici rom�ni din zona grănicerească a Năsăudului. Mi-a amintit, �n unul din anii anteriori la mare, lucrul, uitat de mine, că fusesem naşul său literar public�ndu-i o primă poezie prin 1939 �n ziarul "Tribuna" din Cluj unde lucram. Ne revăzusem �n 1976 la vila scriitorilor de la Neptun după mai bine de 30 de ani. Nu-i uitasem �nsă numele, omonim cu al prietenului meu, eseistul Tit Liviu Valea. Aflasem atunci că nu erau rude. Acum �l aveam �n preajmă zi de zi, maturizat, zgomotos, emfatic, căut�nd să-şi impună părerile. Uluitor �n debitul verbal, nu ai loc să-l contrazici şi nu te iartă c�nd bagă de seamă că vrei să o faci. Foarte talentat şi cu o bogată documentaţie literară, �şi �nşiră argumentele �ntr-o fluenţă continuă fără pauze de respiraţie �nc�t te sileşte să renunţi la opinia ta, dacă nu cumva nu eşti de acord cu a lui. Tată a doi copii drăgălaşi, afectuos cu ei, ca şi cu nevastă-sa, o moldoveancă mai tinerică, ştie să fie sever aplic�ndu-le o pedagogie personală destul de contradictorie faţă de năzdrăvăniile lor. Le temperează zelul c�nd este inofensiv şi-i �ncurajează c�nd cad �n exagerări. El �nsuşi cu o �ncărcătură de temperament impulsiv, la polul opus ardelenilor mai echilibraţi din ţinuturile năsăudene, şi-l ţine sub control c�nd sunt �n discuţie probleme de literatură curentă. Cunoaşte pe toţi scriitorii şi mai bătr�ni şi mai tineri şi distribuie cu o facilitate proverbială sentinţe, destul de juste c�nd e vorba de elucubraţiile unora dintre ei. Deşi stabilit o vreme la Botoşani, era informat