Pentru a înghiţi fără mofturi „pastilele“ cu scumpirile la gaze, românii au fost duşi cu zăhărelul. Cu zâmbetul pe buze, guvernanţii au minţit. În conferinţe de presă, în comunicate oficiale şi chiar, atenţie, în expunerile de motive ale unor importante acte normative s-a susţinut sus şi tare că trebuie să aliniem preţul gazelor din producţia internă la nivelul celui achiziţionat din import. Aceasta, deoarece Comisia Europeană a bătut cu pumnul în masă, condiţionând, astfel, aderarea României la Uniunea Europeană. De pildă, în Nota de Fundamentare a deciziei de majorare a tarifelor, postată pe site-ul ministerului de resort, pe 30.11.2006 se susţineau următoarele: „Prin documentul suplimentar de poziţie privind Capitolul 14 «Energie» (CONF - RO 6/04, Bruxelles, 23 martie 2004), România s-a angajat să majoreze treptat preţul producţiei interne de gaze naturale (anual cu 25 USD/1.000 mc), astfel încât, la momentul aderării, acesta să ajungă la paritate cu preţul de import. Documentul a fost adoptat de Guvernul României la 20 februarie 2004“. Vorbim aici de un document oficial, de un angajament ferm asumat de România. De atunci, gazele se tot scumpesc, dar acel „document suplimentar de poziţie“ a dispărut subit. A „dispărut“ deoarece nici nu a existat. A fost doar o strategie de dezinformare a consumatorilor. În data de 17 ianuarie 2008, a apărut pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor un comunicat prin care se certifică păcăleala. Iată un pasaj edificator: „În ceea ce priveşte problematica preţurilor, nivelul acestora nu a constituit un element de negociere cu Comisia Europeană (politica în domeniul preţurilor este în competenţa naţională a statelor membre), România asumându-şi angajamentul de ajustare graduală a preţurilor în vederea acoperirii integrale a costurilor de operare, financiare, de dezvoltare şi de mediu. Acest angajament derivă din necesitatea fun