Sediul Postului de Poliţie Lădeşti a fost inaugurat ieri, în prezenţa şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, comisarul de poliţie Florian Marin, a şefilor Serviciilor Financiar, Logistic, Ordine Publică, a poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Lădeşti şi a celor din cadrul Poliţiei oraşului Horezu, a reprezentanţilor mass-media, precum şi a primarului comunei. „În cadrul programului de reabilitare, reamenajare şi modernizare a sediilor poliţiei rurale a fost inclus şi acest post ce deserveşte o populaţie de peste 3.000 de locuitori din cele zece sate arondate. Situat la parterul unui bloc de locuinţe, noul sediu al postului de poliţie beneficiază de condiţii moderne pentru activităţile desfăşurate în slujba cetăţenilor. Într-un apartament cu trei camere şi dependinţe, s-a reuşit amenajarea sediului poliţiei locale şi a unei locuinţe de intervenţie. Uşi şi geamuri din PVC cu geam termopan, parchet, mobilier nou, gresie şi faianţă sunt doar câteva din dotările noului sediu“, a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea. Acest program de reamenajare a sediilor posturilor de poliţie rurală va continua la nivelul IPJ Vâlcea în comunele: Fârtăţeşti, Mihăeşti, Vaideeni, Voiceşti, Dănicei, Valea Mare, Galicea şi Olanu. Sediul Postului de Poliţie Lădeşti a fost inaugurat ieri, în prezenţa şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, comisarul de poliţie Florian Marin, a şefilor Serviciilor Financiar, Logistic, Ordine Publică, a poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Lădeşti şi a celor din cadrul Poliţiei oraşului Horezu, a reprezentanţilor mass-media, precum şi a primarului comunei. „În cadrul programului de reabilitare, reamenajare şi modernizare a sediilor poliţiei rurale a fost inclus şi acest post ce deserveşte o populaţie de peste 3.000 de locuitori din cele zece sate arondate. Situat