Abord�nd tema din perspectiva istoriei, avem modelul Titulescu. Apropiatul său, Ion Negreanu, mult mai t�năr atunci, �şi aminteşte: "De la intrarea sa �n arena vieţii noastre publice, a dominat evenimentele şi şi-a impus personalitatea, fiind o admirabilă sinteză. Era elegant la tribună, de o eleganţă vestimentară sobră şi aleasă. Cei care l-au cunoscut de aproape mărturiseau că Titulescu ura şi dispreţuia intriga şi meschinăria, era �ntotdeauna franc şi deschis, �n convorbiri era viu, dinamic, şi impunea prin varietatea şi �ntinderea cunoştinţelor sale. Contemporanii l-au numit " regele elocinţei parlamentare". �n vremea lui Ceauşescu, " arta oratoriei" se rezuma la cuv�ntări gata făcute şi care respectau o anumită grilă. �n sesiunile MAN, ori vorbea un ţăran din Cot�rgaci, ori un academician, şablonul era acelaşi. Adevăraţii oameni politici ai acestui timp �ncercau o evadare din tipic pe la reuniunile internaţionale. Curajul lor care viza, de altfel, interesele Rom�niei, era taxat şi urma rapid o rotire. Să ne amintim doar de Ştefan Andrei sau de Corneliu Bogdan. După Revoluţie ne g�ndeam să apară din nou oratorii autentici. Unii se poticnesc �n timpul expunerilor, alţii st�lcesc bine cuvintele �n timp ce alţii nu se pot exprima fără a avea cuv�ntul scris �n faţă. Dominaţi de afecţiune forţată sau gesturi artificiale, intervenţiile politicienilor actuali nu ţin cont de cele două etape cheie �n pregătirea unui exordiu: captatio benevolentiae şi naratio facti. Şi asta fiindcă nu se pregătesc, nu apelează la surse de informare, nu au cultura necesară abordării problemelor de moment. Reprezentanţii noştri, ai botoşănenilor, c�nd ajung la tribuna Parlamentului sunt de-a dreptul catastrofali. Nu ştim ce fel de oratorie se face �n Consiliul Judeţean sau �n cel Municipal �nsă un sondaj printre botoşăneni atestă ideea că omul de r�nd vrea să-i audă vorbind şi să le citească