Compania RomSoft Ramnicu Valcea, furnizor de solutii software si de servicii de integrare IT, vizeaza pentru acest an un profit de aproximativ 4,5 mil. euro la o cifra de afaceri de 15 mil. euro, in crestere cu 50% fata de 2007.
"Pentru 2008 estimam o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 50%. Aceasta va fi influentata in principal de mentinerea strategiei de crestere a liniilor de business deschise in 2007", a declarat pentru ZF Claudia Ursateanu, proprietar si manager general al RomSoft.
Cresterea din acest an va fi sustinuta de investitiile care vor fi facute pe baza fondurilor structurale, dar si prin promovarea unor solutii complete Oracle JDE si IBM destinate sectorului firmelor mici si mijlocii (IMM), a adaugat ea.
Compania a inregistrat anul trecut un profit de patru milioane de euro, dupa ce in 2006 a raportat un profit de 2,7 milioane de euro la o cifra de afaceri de circa 8,4 milioane de euro.
"In anul 2007 piata a inregistrat un trend pozitiv, nevoia de informatizare fiind extrem de acuta atat in sectorul privat, cat si in sectorul public. Intrarea in Uniunea Europeana a favorizat atragerea de fonduri externe pentru informatizare in special in cadrul institutiilor publice vizand atat produse software, cat si infrastructura hardware si de comunicatii", a subliniat Ursateanu.
Compania a contractat anul trecut proiecte pentru implementare de sisteme informatice integrate Oracle pentru Camera Deputatilor si extinderea proiectului de infrastructura si comunicatii de la PetromService. De asemenea, compania valceana a semnat alaturi de IBM Romania contracte pentru integrarea de solutii hardware pentru Autoritatea Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, Ministerul Finantelor Publice, compania de morarit si panificatie Boromir, Consiliul Judetean Ilfov, Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banil