- Diverse - nr. 30 / 13 Februarie, 2008 Interesanta o statistica data publicitatii de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, in care se spune ca judetul nostru - Mures - se situeaza pe locul doi - dupa Suceava - in topul judetelor "ecologice" din Romania. Conform aceleasi statistici, in judetul Mures figureaza 544 de producatori bio - in mare parte crescatori de animale, dar si apicultori. Un lucru bun, nimic de zis, dar in ce priveste culturile cerealiere, legumele si fructele, plantele oleaginoase si proteice etc., datele si realizarile sunt insignifiante. Dar care este situatia pe tara? Iata: Primele culturi ecologice din Romania au fost infiintate la Statiunea de Cercetari Legumicole din Bacau. Trecerea acestora din ograda cercetatorilor pe campurile mari a inceput dupa 1997, odata cu aparitia Asociatiei Bioagricultorilor "Biotera". Dupa datele ministerului, in anul 2000 existau circa 17.400 de hectare acoperite de culturi ecologice. Sapte ani mai tarziu, in 2007, suprafata agricola certificata ca fiind "libera" de pesticide, ingrasaminte chimice si OMG-uri (organisme modificate genetic) a depasit 160.000 de hectare. O evolutie mult mai spectaculoasa au avut insa "efectivele de animale". Daca in 2000 pe pasuni pasteau circa 3.800 de animale bio, in anul 2007 numarul acestora a fost de aproape 30 de ori mai mare - 10.500 de vaci, 96.200 de oi si capre si 6.300 de gaini.
* * *
Ati auzit de painea ecologica? Intrebarea nu este deloc retorica pentru ca, credem ca multi dintre tinerii cititori ai ziarului nostru n-au apucat sa guste dintr-o asemenea paine, care nu are nici un fel de aditivi alimentari (E-uri). Painea ecologica rezulta din faptul ca ingredientele folosite la producerea acesteia nu sunt contaminate cu chimicale. Ceea ce inseamna ca, in agricultura bio, graul este selectionat din samanta netratata chimic,